Caffe Latte, Cappuccino sau Espresso Macchiato?

Indiferent că se numește Caffe Latte, Cappuccino, Espresso Macchiato, Latte Macchiatto sau Café au lait, toate sunt cafea cu lapte.

Caffe Latte este un preparat originar din Italia, pe bază de espresso și lapte fierbinte sau rece, îndulcit sau nu, după preferințe. O proporție ideală ar fi o treime espresso și două treimi lapte, dar cantitățile pot varia în funcție de diferite zone geografice. Italienii o consuma exclusiv la micul dejun.

Espresso Macchiato (sau Macchiato) este un tip de cafea cu lapte care conține cea mai mică parte de lapte în raport cu espresso din toate tipurile. Macchiato (în traducere, „pată”) se prepară prin adăugarea unei catități mici de lapte, de obicei spumat, peste espresso scurt sau lung, pentru a lua puțin din tăria și gustul intens al cafelei.

Cappuccino este o varietate de cafea cu lapte care conține, pe lângă espresso și lapte, un strat de spumă de lapte la suprafață. De obicei, cantitățile de cafea și lapte sunt egale, iar culoarea este maro deschis spre auriu. Specialitatea Cappuccino vienez este decorat cu frișcă în loc de spumă de lapte.

Latte Macchiato nu este același lucru cu Espresso Macchiato. La Latte Macchiatto, ingredientul principal este laptele aburit, la care se adaugă o cantitate mică de espresso. Gustul de cafea este mult diluat, predominând cel de lapte. Prezentarea acestei băuturi este, de obicei, spectaculoasă, datorită dispunerii în straturi de mai multe nuanțe de maro și alb. Pentru a se vedea acest efect, Latte Macchiato se servește în cești înalte, din stică transparentă.

Latte Macchiato

Café au lait este o specialitate de cafea cu lapte franțuzească. Ea are la bază un espresso, cum se întâmplă în cazul băuturilor descrise mai sus, ci o cafea pregătită la filtru sau la presa franceză. Deși termenul de Café au lait este folosit adesea pentru a desemna un Caffe Latte, diferența dintre cele două specialități ține de modul de preparare a cafelei: cafea la filtru versus espresso.

Ciocolata caldă

Ciocolata caldă, cunoscută și sub denumirea de cacao și de ceai de ciocolată în Nigeria, este o băutură caldă constând din ciocolată rasă, ciocolată topită sau pudră de cacao, lapte încălzit sau apă și, de obicei, un îndulcitor. Ciocolata caldă poate fi completată cu frișcă.

Prima băutură din ciocolată se crede că a fost inventată de populația maiașă, acum aproximativ 2.500 – 3.000 de ani.

O băutură de cacao era o parte importantă din cultura aztecă din jurul anului 1400 î.Ch., pe care o numeau xocōlātl. Băutura a devenit populară în Europa după ce a fost adusă din Mexic în Lumea Nouă și a suferit multe modificări de atunci.

Până în sec. al XIX-lea, ciocolata caldă a fost chiar folosită în scop medicinal pentru a trata suferințe precum boli ale ficatului și ale stomacului.

Espresso

Ce este cafeaua espresso?

Espresso este o cafea concentrată, cu o aromă intensă, pregătită sub presiune într-un aparat special numit espressor. A fost preparată pentru prima dată în Italia, iar numele provine de la timpul rapid de pregătire. Pe suprafața unui espresso, se formează o spumă groasă, de culoarea alunii, denumită cremă.

De unde vine?

Este originară din Italia.

Cât de concentrată este?

Cu cât cafeaua este mai comprimată, cu atât aroma este mai puternică, mai complexă. Aceasta este produsă prin emulsionarea uleiurilor din cafeaua măcinată într-un coloid, care nu apare în alte metode de preparare a cafelei. Cafeaua espresso conține cu 18% mai puțină cofeină.

Care este rețeta?

Rețeta clasică pentru un espresso este: 6,5- 7,5 g de cafea fin macinată, 30 ml. apă la temperatura de 88-92° C, presiune maximă 9 atm și 25 de secunde timpul de extracție. Espresso-ul trebuie să aibă crema de culoare maro închis, groasă de 2-3 mm și să se păstreze timp de 2 minute.

Valorile nutriționale ale unui espresso

Cafeaua espresso are per 100 g:

  • 8 kcal
  • 0,2 g lipide
  • 0 mg colesterol
  • 14 mg sodiu
  • 115 mg potasiu
  • 1,7 g carbohidrați
  • 0,1 g proteine
  • 212 mg cafeină

… și vitamine și minerale:

  • 2 mg Calciu
  • 0,2 mg Vitamina C
  • 0,1 mg Fier
  • 80 mg Magneziu